Emoţia rămâne...

Am fost sâmbătă la meci la Poli, mă rog la FC Timişoara... după mult timp... Ce pot să spun?? Emoţia rămâne, oricât ne-am schimba, şi oricât timp ar trece... Mă ducea tata la meciuri prin anii 80... şi la Poli, dar şi la CFR că era mai aproape... Jocul care îl ţin cel mai bine minte era un Poli - FC Argeş (echipa lu tata că avea obârşia prin zonă, dar mai ales fan pe viaţă Gicu Dobrin)... Au câştigat violeţii bănăţeni, 5-1 (la pauză 0-1, gol Geolgău, fost component al Craiovei Maxima), iar eu am avut o satisfacţie maximă... De atunci, am mai plâns la duelurile violete, un 1-2, trist, când Poli retrograda pe teren propriu, din cauza echipei din Trivale... Apoi au venit anii 90... Cine l-ar putea uita pe Mugur Radu Guşatu (Guşi-Guşi-Guşi Goool), Marcel Băban (ce maşină şi femeie avea...), Titi Varga, Tim, Vlaicu, etc, etc... din păcate Zambon... deplasările triste la Electroputere, UTA (0-5 şi apoi un 0-7, sau 1-7 de groază), dar şi Renaşterea... 1-0 la Steaua acasă (septembrie 2002 parcă, gol din penalti Mihai Bogdan şi altul anulat, deşi perfect valabil al lui Silvăşan sau Stancu, nu mai ţin minte acum), un 2-3 incredibil cu Dinamo, cu patru eliminaţi din tabăra noastră... sincer MOOOOie Burloiu, apoi 4-3 cu Alba Iulia, 1-3 la pauză, plus multe alte momente bune sau extraordinar de trsite... dar să revenim la oile nostre... Am fost la meciul cu Pandurii, transmis pe gsptv2 (incredibil, dar adevărat), cu un prieten foarte bun... şi nu mă gândeam că vor fi circa 15.000 de spectatori... Spectacol total... mai ales la tribuna a doua şi la galerie unde stau suporterii adevăraţi care îi vedeam şi în urmă cu 15-20 de ani. Spectacol a fost şi pe teren. Poli, că altfel nu pot să-i spun, a dominat şi a obţinut un 3-0 logic... Doamne ajută şi ţine năravu... Vorbeam de ceva emoţii... Pe timpuri număram orele (!!!), nu zilele până vom juca următorul meci... De abia aşteptam, nu exista altceva mai important. În ultimul timp, au intervenit lucruri mult mai importante, (foarte mult mai importante), soţia (cea mai tare nevastă din lume!), copilu (cel mai frumos, că doar suntem subiectivi) - în speţă familia -, dar Poli rămâne... are acolo un loc cuibărit în suflet, şi nu are cum să nu tresari şi să ţi se ridice părul pe mână şi picioare când tot stadionu strigă... TI-MI-ŞOA-RA... POLI TIMIŞOARA!!